Armata Ucrainei a mai scufundat o navă rusă în Marea Neagră. „Magura l-a distrus pe Cezar” VIDEO
Sursa Foto: X/Twitter/Serviciile militare de informații ucrainene
canal tv
Armata ucraineană spune că a distrus miercuri nava rusească de debarcare Cezar Kunikov, dar înaintea acesteia ucrainenii au scufundat o serie de alte vase de război ruseşti, ceea ce a forţat marina militară rusă să-şi mute flota în estul Mării Negre, scrie Le Monde.
Serviciile de informaţii ale armatei ucrainene au publicat miercuri o înregistrare video a atacului cu drone navale kamikaze lansat de „Grupul de informaţii al apărării ucrainene 13”. Vasul a fost lovit în zona babordului şi a început să se scufunde.
Nava a fost lovită în aceeași zi în care, acum 81 de ani, murea ofițerul sovietic al cărui nume îl poartă. Cezar Lvovici Kunikov (23 iunie 1909 - 14 februarie 1943) a fost ofițer în infanteria navală sovietică. El a fost comandant al unei operațiuni de debarcare prin care a fost cucerită plaja Malaya Zemnlya în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost rănit mortal atunci, potrivit Hotnews.ro.
Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu pe această temă, dar a afirmat că a doborât şase drone ucrainene „deasupra apelor Mării Negre”.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.