Ars de viu în propria casă. I s-a întâmplat noaptea trecută unui bărbat în vârstă
Incendiu devastator în localitatea Fundul Galbenei din raionul Hâncești. Un bărbat de 65 de ani a ars de viu în propria locuință în această noapte. La fața locului s-au deplasat două autospeciale.
Pompierii au fost alertați de către vecini în jurul orei trei, însă era deja prea târziu. Cele patru camere din casă era cuprinse deja de flăcări.
Vântul puternic le-a dat bătăi de cap pompierilor. Aceștia au luptat aproape trei ore cu flăcările. Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului.
Martorii spun că atunci când au observat focul ardea deja acoperişul:
"Când am ieșit afară... văd o pară, am strigat la soție, ieșiți afară că arde casa lui Valentin. Am luat căldările cu apă, dar unde? Că nici apă nu avem. Flacăra era mare, avea vreo patru sau șase metri înălțime."
"Flacăra deja avea vreo patru metri. Totul ardea. Mai întâi din interior, apoi la acoperiș și s-a aprins totul."
Fiica victimei, care locuiește în același sat, susţine că tatăl său obișnuia să fumeze în casă, iar în ultimele zile făcea și focul în sobă: "M-a sunat o cumătră și m-a chemat. A zis că arde casa în deal. Da, este sobă aici și în sărai. A zis că făcea focul în casă. Fumează, fumează și în casă, așa-i la dânsul."
"Focul a distrus acoperișul unei case pe o suprafață de 72 metri pătrați și bunurile materiale din locuință. În timpul stingerii incendiului în interior a fost depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 65 de ani. Urmează ca angajații Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale să cerceteze circumstanțele și cauzele izbucnirii acestui incendiu", a declarat ofițerul de presă al Serviciului Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcanu.
De la începutul anului, au avut loc 1 348 de incendii în care au murit 76 de oameni.
- Şase ore de luptă cu flăcările. Două autospeciale de pompieri au lichidat un incendiu dintr-un grajd cu fân
- Incendiu de proporţii în capitală. Un bărbat și o femeie au ars de vii în propria locuință
- Serviciul Situaţiilor Excepţionale a dezvăluit cauza incendiului de la Botanica în care doi oameni au ars de vii