Astrele prezic nativilor din Berbec că banii le pică din cer, iar Leii petrec o zi de neuitat alături de partenerul de viaţă
 foto:jurnalul.ro
                  foto:jurnalul.ro
                          VĂRSĂTOR: Treceţi printr-o perioadă de îmbunătăţire a sănătăţii dumneavoastră, este o perioadă de maximă formă fizică susţinută de mişcare şi de consum alimentar ponderat.
 
 PEŞTI: Aspiraţiile dumneavoastră profesionale se pot realiza ca prin farmec din moment ce efortuirle fizice şi mentale se ridică la cote maxime.
 
 BERBEC: Fiţi cu ochii pe sus, căci azi banii pica din cer; această posibilitate este puternică. Ocazia de a prospera se poate manifesta cu ajutorul prietenilor.
 
 TAUR: Relaţiile de muncă sunt plăcute, atât cu cei din poziţii ierarhic superioare, cât şi cu cei ce vă sunt colaboratori.
GEMENI: Veştile sunt bune, căci romantismul şi intensitatea pasională îşi dau mâna în ceea ce vă priveşte.
RAC: Vi se oferă o frumoasă ocazie de investiţie care are drept rezultat câştiguri materiale şi financiare.
 
 LEU: Petreceţi o zi de neuitat alături de partenerul care are nevoie de prezenţa dumneavoastră afectivă.
 
 FECIOARĂ: Un pont primit de la şef ori de la cineva aflat într-o poziţie de autoritate poate fi lesne transformat într-un câştig bănesc concret.
 
 BALANŢĂ: În cazul în care vă menţineţi o atitudine obiectivă veţi primi răsplata meritată atunci când opiniile dumneavoastră vor fi bine primite de cei alături de care lucraţi.
SCORPION: Astăzi vă veţi bucura de sprijinul financiar discret al unei persoane care preferă să rămână în culise şi să urmăreasca atent destinaţia banilor donaţi.
 
 SĂGETĂTOR: Puteţi să înfiripaţi o idilă care, alimentată de ambii parteneri, să se transforme într-o mare dragoste.
 
 CAPRICORN: Vă ocupaţi cu eficienţă de bani, deoarece aveţi aplombul necesar de a negocia bine. Veţi avea succes în perioada potrivită semnării de contracte.
 
			