ATENTATUL SÂNGEROS din Nisa: Cel puțin doi copii au murit și aproximativ 50 sunt spitalizați
Foto: REUTERS
Cel puțin doi copii au murit și circa 50 au fost spitalizați în urma atentatului comis joi noaptea pe Promenade des Anglais din Nisa, a anunțat un responsabil al spitalului central din orașul francez, scrie agerpres.ro.
''La ora 07:00 (05:00 GMT), s-au constatat două decese ale unor copii'', survenite în cursul intervențiilor chirurgicale, iar alții se află între viață și moarte, a precizat sursa citată.
Atacul a fost comis de un franco-tunisian, care a intrat cu un camion în mare viteză în mulțimea adunată pe esplanada Promenade des Anglais din Nisa pentru a asista la focurile de artificii de Ziua Națională a Franței.
Conform unui bilanț al atentatului, dat publicității vineri de Ministerul de Interne francez, cel puțin 84 de persoane și-au pierdut viața în acest atentat și alte câteva zeci au fost rănite, printre care 18 se află în 'stare de urgență absolută'.
Citeşte şi: ATENTATUL SÂNGEROS din Nisa: Un bebeluș pierdut în timpul atacului, regăsit grație Facebook