Austria și Olanda au respins propunerile privind viitorul buget al UE
foto: libertatea.ro
Austria și Olanda au respins propunerile privind viitorul cadru bugetar multianual al Uniunii Europene (UE) prezentate miercuri de Comisia Europeană (CE). Proiectul prevedere o creștere a contribuțiilor statelor membre pentru compensarea fondurilor pierdute în urma ieșirii Marii Britanii din UE.
”Vom iniţia negocieri pentru a găsi o soluţie. Obiectivul nostru este ca Brexit-ul să determine UE să economisească mai mult şi să fie mai eficientă”, a declarat șeful executivului de la Viena.
Propunerile privind viitorul cadru bugetar multianul al UE, prezentate miercuri de CE, reprezintă doar o etapă în elaborarea bugetului, care urmează să fie finalizat după negocieri ce se anunță dificile. Pentru adoptarea bugetului fiind nevoie de votul unanim al tuturor statelor membre. Comisia și-a exprimat dorința să se ajungă la un acord înainte de alegerile pentru Parlamentul European și de summitul de la Sibiu din 9 mai 2019, scrie libertatea.ro