Bangkokul a revenit la normal, după cel mai mare protest din istoria modernă a ţării
 
 Capitala thailandeză a revenit la viaţă, după cea mai mare grevă din  istoria modernă a ţării. De luni, mai mulţi funcţionari s-au întors la  locurile de muncă, iar zona de afaceri a oraşului, blocată pentru  aproape şase săptămâni, a fost redeschisă. 
Pe arterele centrale ale Bangkokului sunt, din nou multe maşini, după  ce săptămâna trecută serviciile municipale au înlăturat baricadele  "Cămăşilor roşii".
 
 În timpul ciocnirilor violente dintre protestatari şi forţele de ordine,  au fost incendiate aproximativ 40 de clădiri. A ars aproape în  totalitate şi Central World, al doilea cel mai mare mall din sud-estul  Asiei.
 
 Cel puţin 54 de oameni au fost ucişi, iar peste 400 au fost răniţi în  timpul protestelor, care au devenit mai violente din 14 mai
 
 Într-o emisiune televizată de duminică, premierul thailandez a declarat  că oricum nu intenţiona să-şi ducă până la capăt mandatul, care durează  până în 2012. Oficialul nu a declarat, însă, că va accepta alegeri  anticipate, cerute de "Cămăşile roşii". 
 
			