BCS BOICOTEAZĂ şedinţa Parlamentului. Batrîncea: Pentru această guvernare nu mai există nici Constituţie şi nici legi VIDEO
Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS) boicotează şedinţa Parlamentului. Anunţul a fost făcut de secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, în cadrul unui briefing.
"Cea mai mare forţă de opoziţie anunţă boicotul şedinţelor parlamentare şi a acestor sărbători. Vom fi alături de cetăţenii Republicii Moldova, deja am lansat un şir de acţiuni juridice pentru a ajuta şi Spitalul Toma Ciorbă şi Universitatea de Sport, şi la sigur, următoarea guvernare care va ajunge în acest Parlament şi în această clădire, foarte curând, va restabili activitatea acestor instituţii", a declarat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.
De asemenea, el a mai adăugat că guvernarea actuală nu are nici constituţie şi nici legi.
"Pentru această guvernare nu mai există nici Constituţie, nici legile Republicii Moldova (...) Parlamentul Republicii Moldova habar nu are ce legi votează. Legi şi amendamente pregătite peste noapte, care contravin jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia", a declarat Batrîncea.
Citeşte şi: APROBAT! Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile, lichidat, fiind absorbit de „Toma Ciorbă”