Bursa zvonurilor continuă cu scenarii post-electorale
Bursa zvonurilor continuă cu scenarii post-electorale. După dezminţirea informaţiei despre formărea coaliţiei PD-PCRM, apărută în presa rusă, în târg se vehiculează că cele două formaţiuni ar fi luat, totuşi, o decizie în privinţa constituirii unei alianţe.
Un bloger scrie că în anturajul conducerii PD şi PCRM se vorbeşte că în timpul vizitei, la Chişinău, a şefului administraţiei prezidenţiale a Rusiei, Serghei Narîşkin, s-a decis, totuşi, formarea unei Alianţe pentru Moldova. Informaţia în cauză nu a fost făcută publică întrucât democraţii şi comuniştii se tem de manifestaţii în masă.
Din comentariu, mai aflăm că la baza acestei decizii stă raţionamentul, potrivit căruia PLDM ar prezenta un "pericol" pentru cele două partide. Se mai spune că liderul PCRM Vladimir Voronin nu pretinde o funcţie publică, iar Marian Lupu va fi propus la postul de preşedinte al Parlamentului. Se mai presupune că, ulterior, se va încerca alegerea acestuia în funcţia de şef al statului.
Totodată, un portal de ştiri scrie despre formarea grupului de iniţiativă „Pro Europa”, în care vor intra reprezentanţi ai societăţii civile. Acesta urmează să facă presiuni asupra liderilor partidelor necoministe, care au acces în Parlament, să creeze o alianţă de guvernare PLDM-PL-PDM. Potrivit portalului de ştiri, iniţiativa este o replică la intenţiile de formare a coaliţiei de centru-stânga „Pentru Moldova” dintre PCRM şi PDM.