Campionatul Republicii Moldova la box printre elevi a avut loc în premieră în aer liber, pe stadionul din Hînceşti
Campionatul Republicii Moldova la box printre elevi a fost în premieră organizat în aer liber şi a avut loc pe terenul de fotbal din Hînceşti. Competiţia a fost dominată de sportivii de la Şcoala Sportivă din Bălţi care au cucerit 8 titluri din 15 posibile.
Iniţiativa acestei formule de concurs i-a aparţinut primarului din localitate Alexandru Botnari.
Ringul de concurs a fost instalat pe gazonul verde al stadionului, iar numeroşii suporteri au urmărit din tribune duelurile tinerilor pugilişti.
Majoritatea locurilor pe podium au revenit oaspeţilor. S-au remarcat, în special, discipolii Şcolii Sportive Specializate din oraşul Bălţi, care au cucerit opt titluri supreme din 15 incluse în programul de concurs.
La categoria 50 de kolograme locul 1 i-a revenit lui Boris Petuhov, învingător la puncte în partida finală în faţa lui Iurie Leamin din Chişinău.
Gazdele competiţiei au dominat concursul la două categorii de greutate. Alexandru Arcuş s-a impus la 44,5 kilograme, iar Dorin Bucşa a urcat pe treapta superioară a podiumului la 46 de kilograme.