Canadianul Scott Croxall a devenit campion mondial la patinaj viteză
Scott Croxall, din Canada, este noul campion mondial la patinaj viteză. Acesta s-a clasat pe prima poziţie în clasamentul general după ce a terminat ultima etapă a mondialului pe poziţia secundă.
Câştigătorul rundei desfăşurate la Edmonton, în Canada, a devenit Cameron Naasz.
În clasamentul general, Scott Croxall a terminat pe prima poziţie, cu 3 mii 325 de puncte acumulate. Vicecampion mondial a devenit Cameron Naasz, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Dean Moriarity.
"Sunt atât de fericit, am suferit unele înfrângeri în trecut, mai ales în a doua parte a sezonului. Nu pot să cred că am devenit campion mondial", s-a destăinuit Scott.
Scott Croxall, care în trecut a jucat hochei, a reuşit pentru prima dată să câştige titlul mondial la patinaj viteză. El este fratele mai mic al lui Kyle Croxall, multiplu campion mondial.
La feminin, Salla Kyhala, din Canada, a câştigat ultima etapă a sezonului, devenind totodată campioană mondială.
În acest sezon, Campionatul Mondial la patinaj viteză a cuprins patru etape, care s-au desfăşurat la Saint Paul, Helsinki, Belfast şi Edmonton.