Candu: Dacă să furi miliardul pentru PLDM este a fi "pro-european" atunci nu vrem să fim asociaţi cu ei
Foto: publika.md
Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a postat pe pagina sa de Facebook un comentariu la afirmaţiile că Partidul Democrat nu ar fi pro-european.
"În ultimul timp observ mai multe mesaje, care vin din partea aşa-numiţilor lideri, adevărați și mai puțin adevărați, ai PLDM, care pun la îndoială, iar unii chiar declară cu voce tare, că Partidul Democrat nu este pro-european", scrie Andrian Candu.
"Aş vrea să aduc aminte celor "bine informaţi" că PDM prin membrii sai, atât la nivel de Guvern, cat și la nivel de Parlament, a avut o mare contribuție la toate succesele legate de aproprierea noastră de UE, atât la obținerea regimului liberalizat de vize, cât și la negocierea și semnarea Acordului de Asociere și DCFTA (Acordul de Liber Schimb - n.r.)", menţionează vicepreşedintele democrat.
"Pentru cei care nu cunosc, sau care nu vor sa cunoască, echipa Ministerului Economiei (condusa în ultimii 6 ani de exponenți PDM) a avut cea mai mare contribuție la negocierea și semnarea DCFTA (Deep and Comprehensive Free Trade Area - eng.)".
"Cea mai mare greșeală pe care PDM a făcut-o, și şi-o asumă, este faptul că nu a intervenit mai prompt și public în a-i opri pe liderii PLDM să fure miliardul din sistemul bancar. Iata de ce, dacă să furi miliardul pentru PLDM este a fi "pro-european", atunci, evident, eu cu colegii mei din PDM nu vrem să fim asociați cu aceştia", a scris pe pagina sa de Facebook preşedintele Parlamentului Andrian Candu.
Politică