Carlo Ancelotti, noul antrenor al formaţiei franceze Paris Saint-Germain
 
 Carlo Ancelotti este oficial noul antrenor al formaţiei franceze Paris  Saint-Germain. Tehnicianul italian a fost prezentat de directorul  sportiv al clubului, brazilianul Leonardo şi a semnat cu liderul  campionatului Franţei un contract valabil pe doi ani şi jumătate.
 
 Noul tehnician a fost prezentat de directorul sportiv al clubului,  brazilianul Leonardo. Fostul antrenor al echipelor AC Milan şi Chelsea a  semnat un contract pe doi ani şi jumătate.
 
 "Paris Saint-Germain este un club mare, am aici toate condiţiile pentru a  câştiga. Ambiţiile sunt mari, sunt entuziasmat de proiectul pe care mi  l-au arătat conducătorii clubului", a spus antrenorul PSG, Carlo Ancelotti.
 
 Ancelotti l-a înlocuit pe Antoine Kombouare, care a fost demis la 22  decembrie. Conform presei din Franţa, Ancelotti, va avea un salariu  anual cuprins între 6 şi 7 milioane de euro, o sumă record în Franţa.
 
 Tehnicianul italian se va alătura duminică noilor săi jucători, pentru  un stagiu de pregătire programat în Qatar şi Dubai, până pe data de 5  ianuarie. Pe 8 ianuarie, Paris Saint-Germain va avea primul meci oficial  al anului, în Cupa Franţei.
- AC Milan va petrece Revelionul în Emiratele Arabe Unite
- Beckham s-a răzgândit: Nu mai vine la Paris Saint-Germain
- Spectacol în Cupa Franţei: Liderul Paris Saint Germain, la un pas de a fi eliminat de o echipă din liga a 5-a
- VEZI care sunt ultimele transferuri ale iernii
- Kenianul Stanley Biwott a stabilit un nou record la Maratonul de la Paris
 
			