Câștigătoarea Ligii Campionilor, Bayern Munchen și-a întărit lotul cu un mijlocaș. 
 Este vorba despre spaniolul Marc Roca în vârstă de 23 de ani, transferat de la Espanyol Barcelona 
 Tânărul fotbalist a semnat un contract valabil pe următoarele cinci sezoane, iar Bayern Munchen a plătit pentru transfer 9 milioane de euro, însă suma ar putea ajunge până la 15 milioane în funcție de performanțele fotbalistului.
Marc Roca are peste 105 partide jucate în tricoul lui Espanyol, dar şi meciuri la naţionala de tineret a Spaniei, care a cucerit trofeul la Campionatul European din 2019. Marc Roca a mai fost dorit de FC Barcelona şi Real Madrid.