Cât va costa polița de asigurare în 2022? Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul viitor, aprobat în prima lectură
 Foto: publika.md
                  Foto: publika.md
                          canal tv
 Foto: publika.md
                  Foto: publika.md
                          Prețul primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în 2022 va rămâne neschimbat și va constitui 4 056 de lei. Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul viitor a fost aprobat în prima lectură de Parlament.
Conform proiectului pentru 2022 sunt prevăzute venituri și cheltuieli de circa 12,3 miliarde de lei. Față de anul curent, veniturile vor crește cu 10,3%, iar cheltuielile – cu 8,3%.
Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nu se va scumpi, valoarea acesteia atât în formă de contribuție procentuală de 9%, cât și în formă de sumă fixă de 4.056 de lei va fi păstrată și în anul 2022.
Prețul poliției de asigurare medicală obligatorie rămâne la același nivel, începând cu anul 2014.
Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense vor constitui 5,9 miliarde de lei, în creștere cu 919,4 milioane de lei față de cele aprobate în 2021.
Totodată, pentru transferurile din bugetul de stat în FAOAM pentru asigurarea categoriilor de persoane neangajate sunt prevăzute 5,9 miliarde de lei, cu o majorare de 227,7 milioane de lei comparativ cu nivelul aprobat pentru anul 2021.