Cernobîl, Ucraina. 1986. O catastrofă cu efecte rapide şi mortale, ţinută pitită de autorităţile sovietice şi din fostele state ale blocului comunist. Se împlinesc, marți, 30 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie. În acea zi nefastă, reactorul 4 al centralei atomice de la Cernobîl a explodat, aruncând în atmosferă un nor radioactiv care s-a întins peste întreaga Europă. Zeci de oameni s-au îmbolnăvit brusc şi au murit în primele zile de la producerea tragediei, fără să ştie adevărul. Unii nici măcar nu aflaseră că trăiesc în apropierea unei centrale nucleare, scrie digi24.ro.

Proiectul Cernobîl fusese coordonat direct de la Moscova, în secretomania tipic comunistă.

La 30 de ani de la producerea dezastrului, nu avem date clare despre numărul victimelor şi despre efectele radiaţiilor. Norul radioactiv degajat după incendiul din Ucraina a ajuns şi deasupra României.

Regimul Ceauşescu a decis să păstreze discreţia. Oamenii NU au fost avertizaţi decât târziu că trebuie să se protejeze. Datele despre nivelul uriaş al radiaţilor au fost păstrate doar în rapoarte secrete ale Securităţii, studiate în premieră de Digi24.

"În rândul locuitorilor judeţului nostru se înregistrază comentarii pe marginea evenimentului de la Cernobîl, care reflectă îngrijorarea acestora pentru sănătatea populaţiei, în special a copiilor. Se continuă acţiunea începută pe 02 mai de administrare a dozei stabilită de iodură de potasiu”, scria șeful Securităţii Constanţa la 3 mai 1986.

Sute de pagini de rapoarte au scris ofiţerii fostei Securităţi în primele săptămâni de după tragedia de la Cernobîl. Erau informaţii care ajungeau doar la liderii Partidului Comunist Român, nu şi la oamenii obişnuiţi.

Documentele sunt astăzi la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Ele conţin date importante care arată proporţiile dezastrului şi efectele lipsei de informaţie.

Norul radioactiv a ajuns deasupra României, în special zona de sud-est.

La o săptămână după producerea tragediei de la Cernobîl, şeful Securităţii din Constanţa semna un raport în care erau prezentate valorile radioactivităţii. Au fost analizate apa potabilă, laptele de vacă, solul, dar şi depunerile la nivel de vegetaţie. Documentele studiate acum, în premieră, arată că s-au înregistrat valori chiar şi de 20 de ori mai mari.

Cele mai multe rapoarte sunt datate în prima parte a lunii mai 1986. Radiaţiile înregistrate erau la un nivel ridicat.

Securitatea a interceptat inclusiv discuţii ale unor turişti vest-germani care spuneau că au fost avertizaţi să evite România din cauza faptului că autorităţile ascund nivelul real al radiaţiilor.

În acelaşi documente se vorbeşte şi despre controlul medical strict la care erau supuşi străinii care se întorceau acasă din ţara noastră.

Securişii voiau să ştie şi cum au aflat românii de evenimentul de la Cernobîl, în condiţiile în care, în presa comunistă, acesta a fost un subiect tabu. Toate raportele indicau ca sursă Europa Liberă.

Liviu Tofan, fost jurnalist Europa Liberă: "Fiind de serviciu ..îmi aduc aminte... Catastrofa s-a petrecut undeva vineri spre sâmbătă, la 1:00 noaptea. Duminică, la circa 30 de ore de la accident, noi aveam deja suficiente informaţii confimate şi coroborate, încât să putem vorbi despre cele petrecute la Cernobîl. Erau datele elementare. În primul rând, despre existenţa acestei centrale nuclare, despre care nu ştia nimeni, într-un colţ uitat din nordul Ucrainei. Că a avut loc un accident grav şi un incendiu foarte mare, că există un pericol real de contaminare şi duminică spre prânz am aflat că a început evacuarea oamenilor din zonă. (...) Astea au fost primele informaţii”.

Institutul Integrat de Cercetări Nucleare de la Dubna, URSS. Un oraş la 125 de km nord de Moscova, pe râul Volga. Vicedirector în 1986 este academicianul român Aurelian Emil Sădulescu. Are o carte de vizită impresionată. Descoperile lui se regăsesc în volumul 14 al Enciclopediei Britannica.

"Un neghiob a luat hotărârea să facă o experienţă la reactorul respectiv şi a închis sistemul de închidere în siguranţă al centralei, care însemna simplu: nişte bare să intre în mijlocul reactorului şi să absoarbă neutronii respectivi. O chestie relativ simplă. Fizica modernă numai după ce se descoperă e foarte simplă. Prostia lui a fost uriaşă pentru că a întreruptul sistemul automat de încetare a reacţiei respective”, a explicat, academicianul Aureliu Emil Săndulescu, fizician.

Urmarea: un incendiu puternic, topirea miezului centralei nucleare şi degajarea norului radioactiv în atmosferă.

În tot blocul sovietic s-a păstrat tăcerea despre acest eveniment. Fizicienii din URSS tremurau, însă.

"Este o secretomanie tipică sistemului sovietic, sistemul sovietic ca orice alt sistem totalitar tinde să-şi diminueze insuccesele şi să-şi exagereze succesele. Astfel putem explica această tăcere, această întârziere şi a contat foarte mult faptul că sovieticii aşteptau producerea unei explozii suplimentare. Numai soluţia salvatoare a tânărului savant care a propus turnarea în reactor a acelui amestec chimic de natură să calmeze, să încetinească fisiunea necontrolată, a salvat zona şi întreaga Europă de Nord-Est de la o catastrofă atomică cu urmări mult mai grave decât prima explozie de la Cernobîl”, explică istoricul Cosmin Popa.

"Toată operaţia s-a făcut cu puşcăriaşi cărora le-a dat libertate, dar în realitate erau condamnaţi la moarte. S-a adus cu elicopetere plumb, s-a turnat deasupra şi s-a format un fel de sarcofag”, spune academicianul Săndulescu.

În România, în tot acest timp, nimeni nu ştia ce se întâmplă.

Liviu Tofan, fost jurnalist Europa Liberă: "Cred că a fost nevoie de zile bune, dacă nu de câteva săptămâni până ce ascultătorii noştri din România au realizat ce se întâmplă. Am fost în acea fază singura sursă de informare. În Uniunea Sovietică despre accident s-a vorbit în câteva rânduri luni, la două zile de accident. Un anunţ care nu spunea absolut nimic. Practic, catastrofa a fost muşamalizată atât în Uniunea Sovietică, cât şi în alte ţări comuniste de atunci”.

Istoricul Cosmin Popa confirmă: „A lipsit o poziţie oficială românească, însă, în subteran, reţele de radioficare, mai ales cele săteşti, dar şi prin intermediul reţelei de informare a partidului, au început să transmită polulaţiei instrucţiuni cu privre la minima protecţie în caz de contaminare radioactivă. Erau mesaje care se repetau la interval de zece minute şi care începeau cu indicaţia clară de a limita prezenţa în mediul liber, de a acoperi şi proteja fântânile, de a nu consuma fructe şi legume”.

Primul anunţ oficial a fost făcut în URSS pe 28 aprilie şi a durat 20 de secunde. Se menţiona accidentul, dar nu se spunea nicio vorbă despre efecte. Mai mult, nu au fost sistate manifestările în aer liber de 1 mai, ziua oamenilor muncii.

Liviu Tofan, fost jurnalist Europa Liberă: „În România nu ştiu să se fi luat măsuri speciale de protecţie. Ba chiar, dacă nu mă înşel, la câteva zile de la catastrofă au avut loc obişnuitele manifestaţii de 1 mai. Toată lumea care trebuia să se ferească pe cât posibil de a se expune în aer liber a ieşit pe străzi. Acele pastile de iod care au fost administrate oamenilor a fost o operaţiune fără niciun fel de explicaţie. De ce era necesar ca oamenii să înghită dintr-o dată acele pastile de iod?”

Nicoale Ceauşescu nu dorea să strice relaţiile cu URSS. Atât timp cât Rusia tăcea, România păstra discreţia.

La 16 mai, preşedintele român a semnat la Moscova un pact economic cu Mihail Gorbaciov. Înţelegerea, care se referea la schimburi comerciale şi ştiinţifice, ar fi trebuit să fie valabilă până în 2000. Înaintea vizitei lui Nicolae Ceauşescu în URSS, dar imediat după incendiul de la Cernobîl, Securitatea i-a pregătit preşedintelui un raport. În el se vorbeşte despre efectele deplasării la Kremlin. Unele scenarii trecute în documente arătau că Ceauşescu se ducea la Moscova şi pentru a cere despăgubiri după catastrofă.

„Autorităţile comuniste româneşti au sesizat subtextul politic al acestui eveniment. Subtextul politic şi cutumele de interpretare a evenimentelor din interiorul anului cereau ca statul să păstreze discreţie publică faţă de eveniment, atâta vreme cât nu exista o poziţie oficială sovietică faţă de acesta, dar să caute să-şi protejeze cetăţenii”, spune Cosmin Popa.

Cernobîl a fost o lecţie pentru toată lumea. Ţările şi-au întărit sistemul de protecţie în caz de accidente nucleare.

Academician Aureliu Săndulescu, fizician: „S-a învăţat un lucru, adică s-a ajuns la o concluzie relativ negativă faţă de părerea mea ca fizician, fizician nuclearist. Fukushima a confirmat posibilitatea accidentelor. Prin urmare, două accidente care sunt imprevizible pentru că te poţi aştepta ca un individ să scoată din funcţiune sistemul şi să continue să funcţioneze reactorul şi nu te puteai aştepta să se întâmple un accident la centrala de la Fukushima şi în acelaşi timp un tsunami. Lucruri care nu se pot întâmpla decât o dată în viaţă. Astea două au dus la concluzia că nu ar trebui lumea să meargă în direcţia energiei nucleare”.

În România, adevărul a fost ascuns până la sfârşitul lunii mai. Medicii au împărţit pastile cu iod, dar nu au ştiut oficial de ce.

Nimănui nu i s-a recomandat să stea în casă în zilele în care ţara era traversată de norul radioactiv.

Mai mult, 2 mai era sărbătorită ca Zi a Tineretului, iar staţiunile de la mare erau pline de studenţi şi elevi. Măsurătorile specialiştilor din data de 2 mai 1986 arată că nivelul radiaţiilor din apa mării era de 20 de ori mai mare faţă de limita maximă admisă.

Toate rapoartele Securităţii, care conţin date adunate în acele zile de oameni trimişi să le culeagă fără să ştie riscul la care se supuneau, sunt acum, 30 de ani mai târziu, parte a documentelor care formează istoria Securităţii ceauşiste.