Ceaţă toxică în orașul New Delhi. Ce s-a întâmplat în capitala Indiei
Capitala Indiei s-a trezit într-o ceaţă toxică în urma sărbătorii anuale hinduse Diwali, celebrată cu petarde, în pofida interzicerii acestora sub ameninţarea cu închisoarea.
Potrivit companiei internaţionale de monitorizare a poluării atmosferice, indicele de calitate a aerului din New Delhi a indicat un nivel de peste 23 de ori mai mare decât maximul zilnic stabilit de OMS.
Potrivit presei locale, Festivalul Luminilor sau, cum mai este numit Anul Nou la indieni, a căzut relativ devreme în acest an, într-o perioadă în care temperaturile se menţin la 20 de grade Celsius.
Diwali este sărbătorit aproximativ în aceeaşi perioadă în care agricultorii din statele vecine ard miriştile după recoltă. Acest fum se combină cu cel al petardelor, dar şi cu emisiile industriale şi cel al vehiculelor, rezultând o atmosferă toxică.
Potrivit unui raport Lancet publicat acum doi ani, 17 500 de persoane au murit în New Delhi în 2019 din cauza aerului toxic.