Chirtoacă: Rusia pregăteşte al doilea plan Kozak pentru Moldova
 
 Gestul ambasadorului rus, Valeri Kuzmin, care l-a prezentat pe Vladimir Iastrebceac drept "şef al diplomaţiei de la Tiraspol", nu putea fi o greşeală. Cel puţin aşa susţin invitaţii emisiunii Fabrika. Totodată, aceştia nu exclud că afirmaţia diplomatului ar face parte dintr-o nouă campanie ce urmăreşte federalizarea Moldovei, în baza unui nou plan Kozak.
"Federaţia Rusă simte acum că iniţiativa îi aparţine şi noi vom  avea al doilea plan Kozak. Moscova ar dori ca la  etapa iniţială de negocieri să fie acceptat principiul că sunt 2 părţi  egale, parte la conflict, şi anume egalitatea aceasta a părţilor a  fost subliniată de ambasadorul Kuzmin", este de părere Nicolae Chirtoacă, fost ambasador al Moldovei în SUA. 
 
 Şi analistul politic Igor Boţan crede că declaraţia ambasadorului are o  semnificaţie, în contextul consultărilor de la Moscova în formatul  "5+2".
"Pregătirile pentru întâlnirea de la Moscova din 21 iunie au în  spate nişte lucruri foarte interesante. Autorităţile din Republica Moldova înţeleg că lucrurile derulează de o manieră pe care nu o controlează şi de aceea a fost nevoie de un aşa mic incident", susţine Igor Boţan. 
 
 Planul Kozak, elaborat de către oficiali ruşi în 2003 prevedea  federalizarea Moldovei şi păstrarea prezenţei militare ruse în  Transnistria pentru câteva decenii. Documentul a fost respins de  autorităţile de la Chişinău.
Politică
 
			