Cimpanzeii sunt animale cu adevărat inteligente VEZI cum au demonstrat
 
 Cimpanzeii au demonstrat, o dată în plus, că sunt animale cu adevărat  inteligente. În cadrul unui experiment, primatele au reuşit să  reinterpreteze fabula lui Esop şi au turnat apă într-un tub ca să poate  ajunge la aluna din el. 
Unul din cimpanzei a fost cel mai original, el a urinat în tub, pentru a  ajunge la alună. 
Experimentul a fost iniţiat de Daniel Hanus, de la  Institutul Max Planck din Germania. Cercetătorul a propus acest test  gorilelor, cimpanzeilor, dar şi copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 8  ani. Gorilele au picat testul, în timp ce 14 din cei 43 de cimpanzei au  găsit soluţia să ajungă la recompensă. Totodată, numai 2 micuţi de  patru ani dintre cei 24 care au participat la test au rezolvat problema.  
În fabula lui Esop, un corb însetat foloseşte pietre pentru a ridica  nivelul apei dintr-un ulcior. 
 
			