CLINTON: Statele Unite nu au nicio legătură cu filmul despre profetul Mohamed
Statele Unite nu au nicio legătură cu filmul despre profetul Mohamed. Este declaraţia făcută de secretatul de stat de la Washington, Hillary Clinton. Manifestaţiile violente dezlănţuite într-o serie de ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au fost condamnate de Rusia şi Turcia.
"Statele Unite resping conţinutul şi mesajul filmului. Pentru noi, pentru mine personal, acest video este dezgustător şi condamnabil", a declarat secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton.
Evenimentele din din Libia, care s-au soldat cu moartea amabasadorului american în această ţară, au atras atenţia comunităţii internaţionale. Astfel, preşedintele Rusiei, dar şi premierul Turciei, au condamnat atacul.
"Liderii noilor guverne şi state în care s-au produs schimbări majore trebuie să-şi asume responsabiltiatea pentru situaţia din regiune", a spus preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
La misiunile diplomatice americane din întreaga lume au fost luate măsuri sporite de securitate. Cu toate acestea, dn cauza unei alerte teroriste, Consulatul Statelor Unite din Berlin a fost evacuat. Un bărbat, a cărui identitate nu a fost stabilită deocamdată, a lăsat lângă intrarea în biroul de vize un pachet suspect. În consecinţă, un membru al misiunii diplomatice a primit îngrijiri medicale, din cauza problemelor respiratorii. Ambasadorul american, Christopher Stevens, şi alţi trei diplomaţi au decedat în Libia la începutul săptămânii, în urma unui atac cu arme, grenade şi mortiere.