Componenţa Consiliului Superior al Magistraturii ar putea să fie modificată
 
 Curtea Constituţională urmează să stabilească, dacă legislaţia ce reglementează componenţa Consiliului Superior al Magistraturii nu contravine Legii Supreme. Sesizarea a fost depusă de către avocatul parlamentar Anatolie Munteanu, care crede că în CSM ar trebui să fie mai mulţi membri, pentru a diminua influenţa politicului asupra justiţiei.
"În condiţiile în care CSM adoptă decizii cu majoritateta  voturilor, ceea ce presupune 7 voturi, atunci cinci  judecători versus şapte exponenţi ai puterii politice, diminuează din  independenţa judecătorilor", explică Anatolie Munteanu.
 
 Preşedintele CSM, Nicolae Timofti, salută iniţiativa avocatului şi spune  că din componenţa CSM ar trebui să facă parte şapte judecători, doi  membri aleşi de Parlament din rândul profesorilor titulari, preşedintele  Curţii Supreme de Justiţie, ministrul Justiţiei şi procurorul general,  care sunt membri de drept.
 
 În prezent, membri ai CSM sunt cinci judecători, precum şi patru  reprezentanţi numiţi de Parlament şi alţi trei membri din oficiu. Legea  cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii care prevede  modalitatea de numire a membrilor CSM a fost modificată în decembrie  2008.
Actualitate
 
			