Comunicatul PTV vs comunicatul PG
Foto: Publika.md
Publika TV constată cu regret că o informaţie de interes public major, anchetarea într-un dosar penal a şefului Poliţiei Rutiere, Sergiu Armaşu, despre care Publika TV a informat în ştirile şi în emisiunile de dezbateri, a devenit un prilej de atac din partea Procuraturii Generale. Potrivit Constituţiei, Legii cu privire la dreptul la libera exprimare, Legii presei, cetăţenii sunt în drept să fie informaţi, iar jurnaliştii sunt în drept să caute, să primească şi să răspândească informaţii de interes public. Ţinem să subliniem că informaţiile despre implicarea şefului Poliţiei Rutiere într-un dosar penal au fost confirmate de însuşi Sergiu Armaşu, al cărui birou a fost percheziţionat de către procurori.
Respectând exigenţele activităţii jurnalistice, reporterii Publika TV au încercat de nenumărate ori, pe parcursul a două zile, să obţină informaţii de la Procuratura Generală despre acest caz. În final, presa a obţinut un comunicat în care postul de televiziune Publika TV este acuzat de „informarea eronată a opiniei publice”. Mai mult, încălcând prezumţia nevinovăţiei, Procuratura Generală declară că Publika TV ar fi lansat „intenţionat” aceste „informaţii eronate”.
Aprecierile date de Procuratura Generală la adresa Publika TV, instituţie media acuzată că „şi-a făcut obicei din a lansa învinuiri total nefondate” şi că televiziunea “îşi permite imixtiuni în activitatea instituţiilor de drept” depăşesc limitele cadrului legal şi le calificăm drept presiuni asupra politicii editoriale a postului, reprezentând o gravă încălcare a libertăţii de informare a mass-mediei.
Publika TV este o platformă de informare şi comunicare deschisă pentru întreaga societate. Legatura dintre dosarul Armaşu şi cazul Focşa a fost lansată ca opinie de către invitaţi în cadrul dezbaterilor publice transmise în direct. O asemenea supoziţie a fost determinată în primul rând de lipsa informaţiilor de la Procuratura Generală. Având obligaţia de a comunica informaţiile de interes public, Procuratura Generala a considerat de cuviinţă să le comunice intârziat şi doar în cadrul acuzaţiilor aduse la adresa Publika TV.
Exprimăm convingerea că invitaţiile lansate pentru participarea la emisiuni ori solicitarea informaţiilor de la instituţiile de stat nu pot fi calificate drept „imixtiuni în activitatea instituţiilor de drept”.
Regretăm profund că deşi multe instituţii de stat, inclusiv Procuratura Generală, s-au angajat în promovarea şi implementarea principiilor de transparenţă şi a valorilor în comunicare, presa din Republika Moldova se confruntă, în realitate, cu obstrucţionarea accesului la informaţie şi cu limitarea dreptului cetăţeanului de a fi informat.
Pe această cale, atragem atenţia opiniei publice, organizaţiilor media şi misiunilor diplomatice în legătură cu atacul nefondat al Procuraturii Generale la adresa singurului post de televiziune de ştiri din Moldova, Publika TV.
NOTĂ:
- Publika reprezintă un grup de presă premium, care se dezvoltă prioritar în media electronică şi promovează abordări noi şi progresiste în televiziune, radio, on-line şi new media.
- Publika a devenit lider incontestabil în formarea agendei ştirilor naţionale şi a opiniei publice, determinând totodată agenda politică şi socială a ţării prin prezentarea ştirilor în timp real.
- Publika TV este singura televiziune de ştiri din Republica Moldova care produce şi difuzează conţinut unic de ştiri în limbile română şi rusă şi care a devenit etalonul operativităţii, al informaţiei complete, al pluralismului şi al posibilităţii de participare în procesele sociale.
- Publika TV prezintă ştiri din oră în oră, dezbateri politice, sociale şi economice în limbile română şi rusă. Realizează 30 – 40 de transmisiuni live zilnic, de la diverse evenimente şi are capacitate largă pentru producţii speciale, campanii dedicate, inclusiv realizarea filmelor documentare. Publika TV emite doar prin satelit, neavând reţele de emisie prin eter, deoarece statul (CCA) consideră că societatea noastră are nevoie de muzică şi filme, nu de ştiri şi dezbateri publice.
- Publika TV a fost lansată pe 7 aprilie 2010.