Comuniştii şi-au scos şi astăzi pancartele şi megafoanele pentru a scanda lozinci anti-guvernare
 
 Comuniştii şi-au scos şi astăzi pancartele şi megafoanele pentru a scanda lozinci anti-guvernare. Câteva zeci de membri şi simpatizanţi ai PCRM au protestat din nou, în incinta Ministerului Agriculturii, acolo unde se află birourile temporare ale deputaţilor. De această dată, manifestanţii au fost supravegheaţi cu mare atenţie de poliţişti.
De această dată, doar doi deputaţi liberali au fost huiduiţi de manifestanţi. Iniţial protestarii s-au arătat nemulţumiţi de prezenţa poliţiştilor. La scurt timp, manifestanţii şi-au schimbat atitudinea.
 
 Şi poliţiştii s-au plâns de comportamentul protestarilor. "Dumnealor, clar au încercat să intimideze Poliţia pentru  acţiunile pe care le-au întreprins. Dar eu cred că acţiunile noastre au  fost corecte", a menţionat şeful Secţiei "Ordine publică", Iurie Crijanovschi.
 
 Pe de altă parte, manifestanţii spun că sunt citaţi la Poliţie. "A fost o tentativă să mi se trimită o citaţie, dar eu nu  eram acasă. Au venit, au speriat părinţii, că noi nu ştiu ce am făcut în  Parlament, dar noi nu am făcut nimic!", a spus un protestatar.
 
 Liderii Alianţei spun că n-au nimic împotriva protestelor. "Atât timp cât sunt în cadrul legii, sunt  proteste paşnice - au dreptul la ele. Acţiunile care  vor depăşi cadrul legal, vor fi curmate", a conchis preşedintele PD, Marian Lupu.
 
 Comuniştii au anunţat că vor continua protestele. 
 
			