Consultări publice cu primarul: Aproape 400 de persoane au discutat cu Dorin Chirtoacă în privinţa construcţiei unui complex locativ
Aproape 400 de persoane au participat la o consultare publică în privinţa construcţiei unui complex locativ pe un stadion din sectorul Ciocana. Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, prezent la discuţii le-a promis oamenilor că agentul economic va fi obligat să construiască în schimb alte două terenuri sportive.
"Singura posibilitate care o văd acum este această variantă", a spus un domn.
Unii oameni au salutat iniţiativa Primăriei, iar alţii s-au pronunţat împotrivă.
"Eu sunt de acord cu domnul primar. Cred că o să facă ceva bun pentru oraş şi pentru oameni", a menţionat o femeie.
"Aici trebuie să fie stadion, căci toată viaţa aici a fost stadion şi aşa trebuie să fie. Este un loc unde lumea vine să se odihnească, ies băbuţele afară", a afirmat o doamnă.
"Noi protestăm pentru a împiedica aceste construcţii. Nu vrem ca parcul şi stadionul să fie distruse", a precizat o femeie.
Stadionul de pe strada Ginta Latină a fost vândut cu mai mulţi ani în urmă unor investitori străini care intenţionează să construiască pe acest loc un complex locativ.