COVID-19: Italia continuă să fie una dintre cele mai afectate țări. În ultimele 24 de ore, 11 oameni au murit
foto: impact.ro
În timp ce China se pare că a găsit ac de cojoc virusului Covid-19, restul lumii pare să cedeze. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în ultimele 24 de ore, numărul cazurilor noi de coronavirus semnalate la nivel global l-a depășit de aproape nouă ori pe cel al cazurilor depistate în China. În total, virusul s-a răspândit deja în 76 de țări ale lumii, ultima fiind Portugalia, unde ieri au fost înregistrate primele două cazuri de îmbolnăvire.
Italia continuă să fie una dintre cele mai afectate țări. În ultimele 24 de ore, 11 oameni au murit, ridicând numărul victimelor la 52. Totuși, autoritățile de la Roma au raportat și 150 de vindecări. Totodată, 80% dintre pacienții diagnosticați cu Covid-19 sunt asimptomatici sau prezintă simptome ușoare.
Între timp, virusul crează panică în SUA, unde s-au înregistrat deja șase morți. În aceste condiții președintele Donald Trump a creat o celulă de criză și a chemat la discuții companiile farmaceutice, cu scopul de a accelera crearea unui vaccin.
”Astăzi ne întâlnim cu companiile farmaceutice și din domeniul biotehnologiilor, cele mai mare și mai prestigioase din lume. Vom vorbi cum guvernul federal poate accelera crearea unei vaccine și a unor tratamente terapeutice împotriva coronavirusului”, a spus președintele SUA, Donald Trump.
Drept consecință, americanii au intrat în panică și au dat buzna în magazine, golind rafturile de produse de igienă și alimentare.
”Paza bună trece primejdia rea, așa că luăm produsele necesare. Nu ne supraîncărcăm, dar luăm cele mai importante lucruri pentru a preveni virusul, produse de spălat și de curățat”.
”Rafturile erau goale, i-am simțit pe oamenii dimprejur panicați, pentru că își supraîncărcau cărucioarele. Am venit pentru hârtie igienică, dar nu mai era”.
Exact opusul se întâmplă acum în România, unde oamenii încearcă să întoarcă marfa cumpărată săptămâna trecută, când au fost confirmate trei cazuri de coronavirus în țara vecină. Acum, situația s-a ameliorat simțitor, așa că un bărbat a încercat chiar să întoarcă 14 kilograme de fasole pe care le-a cumpărat anterior, însă a fost refuzat. Trei cazuri au fost confirmate peste Prut, iar un bolnav a fost deja vindecat. Alte 41 de persoane se află în carantină.