Crimă TERIBILĂ la Dubăsari. Un bărbat și-a decapitat propria mamă cu o foarfecă de vie. Anterior, acesta și-a omorât tatăl
O femeie a murit în chinuri groaznice, fiind omorâtă de către propriul fiu în urma unui conflict. Crima a avut loc în seara zilei de ieri, în jurul orei 21:28, în localitatea Marcăuți, din raionul Dubăsari, la scurt timp după ce individul a fost eliberat dintr-un spital de psihiatrie, conform surselor PulsMedia.MD, apropiate anchetei.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un individ în vârstă de 33 de ani și a fost eliberat ieri dintr-un spital de psihiatrie, unde a fost internat și diagnosticat cu schizofrenie. Cu toate acestea, a fost trimis acasă pentru tratament ambulatoriu.
Acesta a fost adus la casa părintească de către sora sa, iar spre seară, în jurul orei 19:00, a izbucnit un conflict între el și mama sa, o femeie de 63 de ani.
Sursa citată menționează că femeia i-ar fi amintit fiului său că acum câțiva ani acesta și-a omorât tatăl. Individul a luat un ceaun și a lovit-o în cap pe mama sa.
„Femeia a pierdut cunoștința și a căzut la pământ. Ulterior, individul a luat o foarfecă de vie și a decapitat-o. La aproximativ două ore de la săvârșirea crimei, el a sunat la poliție și s-a predat benevol”, susține un martor pentru sursa citată.
Poliţia investighează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanţelor, iar individul urmează să fie internat din nou în spitalul de psihiatrie.