Cu Premiul Chinei în palmares, Lewis Hamilton pare de neînvins în acest sezon
 
 Lewis Hamilton a câştigat fără emoţii Marele Premiu al Chinei la Formula 1. Britanicul i-a depăşit în cursa de la Shanghai pe coechipierul său de la Mercedes, Nico Rosberg, dar şi pe Fernando Alonso, care a obţinut astfel primul podium pentru Ferrari din acest sezon.
Lewis Hamilton a obţinut astfel a treia victorie consecutivă din acest sezon. Plecat din pole position, britanicul şi-a consolidat prima poziţie imediat după start. Hamilton a trecut primul linia de sosire cu un avans de peste 10 secunde în faţa coechipierului său, Nico Rosberg.
 
 "Am simţit că am multă energie, dar vreau să spun că nu am putut obţine acest succes fără munca grea care a fost depusă de întreaga echipă. Este ceva incredibil", spune Hamilton. 
 
 Ferrari a obţinut la Shanghai primul podium din acest sezon prin Fernando Alonso, care s-a clasat pe locul trei. Red Bull Racing nu a obţinut niciun loc pe podium, însă cvadrupla campioană mondială a urcat pe locul doi în clasamentul constructorilor, după ce Daniel Ricciardo şi Sebastian Vettel au ocupat locurile patru şi, respectiv, cinci. 
 
 Nico Hulkenberg a obţinut un loc şase pentru Force India în faţa lui Valtteri Bottas de la Williams şi a lui Kimi Raikkonen de la Ferrari. Ultimele puncte puse în joc au fost câştigate de Sergio Perez de la Force India şi Daniil Kviat de la Toro Rosso.
 
 McLaren nu a obţinut niciun punct în China, după ce Jenson Button şi Kevin Magnussen au terminat doar pe locurile 11 şi, respectiv, 13, în timp ce Massa a încheiat doar pe 15. Romain Grosjean şi Adrian Sutil au abandonat, iar echipele lor nu au obţinut niciun punct. Urmtătoarea etapă a Mondialului de Formula 1 va avea loc în Spania pe 11 mai. 
Sport
 
			