Vânzarea produselor pe datorie este o practică obișnuită în zonele rurale din țară. Sătenii cu venituri mici spun că își permit să achite pentru cumpărături doar atunci când primesc salariul sau pensia.

În același timp, proprietarii magazinelor recunosc faptul că ar putea falimenta dacă nu ar vinde produse de primă necesitate ''pe caiet''. 

Practica vânzării pe datorie este colac de salvare pentru oamenii cu venituri modeste.

În "caietul sărăciei", așa cum îl numește o vânzătoare din satul Coşerniţa, raionul Criuleni, se regăsesc nume, cifre și semnături: "Dacă înainte cumpărau la un kil, acuma cumpără o sută de grame cel mult, asta-i, o sută de grame de biscuiţi, o sută de grame de bomboane, în rest s-a terminat cu kilogramul, îi greu."

"Nu ne ajung bani, avem probleme cu finanţele. Aşa ieşim din încurcătură. - Cam de ce sumă luaţi? - Aproximativ până la o sută de lei poate."

"Eu îmi iau aşa ca să pot face mâncare, nu-mi permit să iau în toată ziua. Mult ne străduim să nu luăm pe datorie că nu avem de unde."

Altă localitate, aceeaşi situaţie. Vânzătoarea din satul Zăicana afirmă că paginile caietului sunt deja mototolite din cauza numărului mare de datornici.

Sătenii spun că nu-şi imaginează cum ar supravieţui dacă proprietarii magazinelor nu le-ar vinde produse alimentare pe datorie.

Chiar și așa, unii oameni întârzie să-și achite datoriile.

"Vine vremea că şi noi punem din buzunar pentru dânşii, dar dacă n-a adus jumate de an, nu mai aştepta de la dânsul nimic. A luat omul şi pe urmă, peste vreo două săptămâni el a murit, familia a spus că noi nu suntem la curent şi nu recunoaştem datoriile lui şi la revedere", a spus Tamara Dudnic, proprietara unui magazin.