Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre termenul metaforic livresc ”La calendele grecești”.

Cine știe câte ceva din istoria antichității greco-romane își dă seama fără dificultăți despre  ce este vorba. E ceva similar cu ”La paștele cailor” din vorbirea noastră populară sau cu sintagma latină ”sine die” folosită de diplomați atunci când evită să dea un termen precis  unei reacții sau acțiuni şi care tradusă cuvânt cu cuvânt înseamnă „fără zi”. Înseamnă și „fără a se preciza data”, și „fără a se putea preciza data”.

Cât priveşte Paştele Cailor, astfel e numită în popor în unele zone geografice Sărbătoarea Înălțării la cer, sau Ispasul. Dar nu de Ispas este vorba  în   expresia ”La Paștile cailor”,   ci este pur șimplu un fel mai esopic de a spune “niciodată”. Tot ”niciodată” înseamnă și expresia  „La calendele grecești” utilizată de romani în scop eufemistic.   La romani se numea „calendae” prima zi a lunii, zi cu lună nouă,  și de regulă de calendae se plăteau  datoriile.  Grecii însă nu aveau un nume special pentru prima zi a lunii, adică nu aveau calende. Vă dați seama, deci, cam  când avea să plătească datoriile un roman care promitea s-o facă la calendele grecești.

De altfel,  expresia în original  ”ad calendas graecas” din lucrarea istoricului Suetoniu ”Viața celor 12 Cezari” este o prescurtare a expresiei populare cu mult mai explicite ”ad calendas graecas solvere”, adică ”a plăti la calendele grecești”. Suetoniu scrie că   împăratul Octavian August le răspundea astfel creditorilor săi care îl întrebau când are de gând să le întoarcă datoriile.

Cuvântul ”calendar” provine din latinescul ”calendarium” derivat din ”calende” care avea sensul inițial de ”registru al datoriilor”.

De ce Ispasul este Paștele Cailor?  Vechile noastre tradiții spun că Paștele Cailor e legat de un blestem.  Se povestește că Maica Domnului — tulburată de tropotul, nechezatul și ronțăitul cailor, în timpul nașterii lui Isus în ieslea din grajdul lui Crăciun — i-a blestemat pe cai să rămână niște animale veșnic flămânde! Apoi, făcându-i-se milă de bietele dobitoace, a adăugat: să se sature doar într-o singură zi pe an, de Ispas, și atunci numai un ceas:  iar această zi s-a numit chiar Paștele Cailor.

Un alt echivalent pseudo-religios românesc al calendelor grecești este termenul fantezist ”La sfântul așteaptă”  foarte sugestiv pentru sensul ”niciodată”. Alte eufemisme pitorești pentru ”niciodată” sunt mai departe de religie și evocă situații imposibile legate de anatomie, zoologie și botanică: Când mi-o crește păr în palmă; Când mi-oi vedea ceafa; Când o prinde mâța pește sau Când va face plopul mere  și răchita micșunele.

În general, toate popoarele sunt inventive când vor să-i dea   un  alt nume categoricului niciodată. Spaniolii spun cuando las ranas críen pelo și cuando las vacas vuelen, adică atunci când le va crește broaștelor păr și când vacile vor zbura.    Portughezii – la 30 februarie sau de Sao Nunca, de sfântul Niciodată, un sfântu-așteaptă portughez. Și portughezii,   și francezii – când găinile vor avea dinți. Englezii – când vor zbura porcii. Rușii zic  После дождичка в четверг și Когда рак на горе свистнет, adică După ploiță, joi și când racul va fluiera pe munte.  

Atâtea modalități  plastice de a urma sfatul englezesc ”Never say never” – Niciodată să nu spui niciodată.