Debut nereuşit pentru Lilian Popescu. Zimbru a pierdut meciul cu Milsami
sursa foto: publika.md
Debut nereuşit pentru Lilian Popescu pe banca Zimbrului în Super Ligă. Echipa din Chişinău a pierdut meciul, din etapa a 6-a, jucată în deplasare, cu Milsami Orhei, scor 0-1.
După ce a avut cea mai mare ocazie de a marca chiar din primele minute ale partidei prin Ilie Damaşcan, "galben-verzii" au rezistat până în minutul 30. Alexandru Antoniuc a profitat de neatenția lui Eugeniu Pleșco, i-a pasat lui Radu Gînsari, iar acesta i-a centrat lui Mamadu Camara, care a înscris cu o lovitură de cap.
După această etapă, Milsami ocupă locul doi în clasamentul din Super Ligă, cu 11 puncte acumulate, iar Zimbru rămâne pe poziţia a şaptea doar cu trei puncte. Gruparea din Orhei este la trei punte în spatele liderului Sheriff Tiraspol.
Campioana Moldovei va disputa în această săptămână primul meci din grupelele Ligii Europa cu Omonia Nicosia. Partida dintre cele două formaţii este programată pentru, joi, 8 septembrie, şi va fi transmisă în direct, de PRIME.
Într-un alt meci al etapei a 6-a, Sfântul Gheorghe Suruceni a cedat în fața echipei CSF Bălți cu 1-2. Vadim Paireli a înscris pentru "sfinți", iar Vadim Gulceac și Daniel Danu au marcat câte un gol pentru gruparea antrenată de Serghei Cebotari.
Cele două echipe au făcut schimb de poziţii în clasament. CSF Bălți a urcat pe locul 3, cu 11 puncte, în timp ce Sfântul Gheorghe Suruceni a rămas pe locul 4, cu 9 puncte acumulate.