Demnitarii îşi prezintă averile. Peste 50 de mii de declaraţii pe venit şi proprietate trebuie să ajungă la CNI
Demnitarii trebuie să prezinte timp de o săptămână declaraţiile de avere, precum şi cele de interese personale, pentru 2012. Până în ultima zi a lunii martie, reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale trebuie să depună toate declaraţiile la Comisia Naţională de Integritate.
La CNI trebuie să ajungă peste 50 de mii de declaraţii pe venit şi proprietate ale deputaţilor, miniştrilor, judecătorilor, procurorilor, primarilor şi ale altor funcţionari. Funcţionarii publici sunt obligaţi să indice în declaraţii veniturile obţinute pe parcursul ultimului an de activitate, toate tipurile de bunuri, angajamentele financiare şi acţiunile pe care le deţin în diferite societăţi.
"Termenul este 31 martie. Însă în termen de 20 de zile, persoanele responsabile urmează să le prezinte la CNI şi în acest sens după 20 aprilie noi vom purcede la verificarea acestora, la plasarea lor pe site", a declarat preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate, Anatolie Donciu.
Cei care nu-şi vor prezenta declaraţiile de avere vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei. Averile funcţionarilor publici, pentru anul 2011, au rămas neverificate de CNI. Şi asta deoarece structura a fost pentru luni bune nefuncţională, din lipsa unui preşedinte. În prezent, la CNI au fost depuse deja câteva mii de declaraţii.