Deschiderea mai multor secții de vot peste hotare necesită crearea unui fond special
Pentru deschiderea unor secții de vot suplimentare în străinătate, așa cum prevede proiectul de modificare a Codului electoral propus astăzi Parlamentului, este necesară crearea unui fond special. Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Renata Lapti, susține că acest fond trebuie instituit prin lege. Însă bugetul auster îi determină pe politicieni să se declare sceptici.
Lipsa unui mecanism concret de exprimare a votului de către moldovenii aflați în străinătate complică deschiderea unor noi secții de vot peste hotare, a atenționat Renata Lapti în emisiunea Fabrika de aseară, de la Publika TV.
"Este necesară o evaluare financiară şi o evaluare a resurselor umane care trebuie să fie atrase în acest proces. Noi deja am început pregătirile, am început să lucrăm cu Organizaţia Internaţională a Migraţiei, să stabilim cum am putea să atragem diasporele", a declarat Ranata Lapti, vicepreşedinte CEC.
Dreptul la vot al cetățenilor aflați în străinătate trebuie asigurat, inclusiv din punct de vedere financiar, de către stat și nu de concurenții electorali, a declarat președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov. "În proiect se spune că secţiile de votare vor fi formate din reprezentanţi, din membrii partidelor politice sau concurenţilor electorali şi asigurarea financiară va fi din contul acestor partide politice sau concurenţi electorali", a precizat acesta.
La rândul său, deputatul neafiliat Vladimir Țurcan, susține că lipsa banilor nu este singura problemă pe care ar fi scăpat-o din vedere autorii proiectului. "Eu cred că este un pericol, cel mai mare, noi acum vorbim despre teoria, da uitaţi-vă ce pericol poate fi din punct de vedere a riscului fraudărilor", a afirmat preşedintele partidului Moldova Unită
Proiectul de modificare a Codului electoral, care prevede printre altele deschiderea mai multor secții de vot pe lângă misiunile diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare, a fost avizat pozitiv de Guvern.