Discuții APRINSE la CCA! Posturile de televiziune din Rusia NU vor fi interzise în Moldova
Posturile de televiziune din Rusia, care sunt retransmise pe teritoriul Republicii Moldova, nu vor fi interzise. Despre acest aspect s-a discutat la runda de dezbateri publice privind proiectul de modificare a Codului Audiovizualului.
Autorii documentului au oferit mai multe detalii despre modificările propuse şi au explicat că restricţiile vor fi aplicate pentru programele informative, analitice şi militare din alte state, care ţintesc securitatea ţării noastre.
Autorii documentului şi membrii CCA au explicat că modificările au fost elaborate pentru a proteja spaţiul informaţional.
"Toate posturile de televiziune ruseşti şi nu numai ruseşti, şi din străinatate vor continua să fie retransmise pe teritoriul Republicii Moldova, absolut toate. Restricţiile se vor aplica doar programelor informative, analitice şi militare", a precizat deputatul PDM, Sergiu Sîrbu.
"Noi ca ţară independentă, subiect al ONU, avem dreptul să ne protejăm spaţiul informaţional doar de propaganda urei şi a violenţei în această ţară", a menționat preşedintele Comisiei pentru mass-media, Vladimir Hotineanu.
"Statul are obligaţia, prin intermediul CCA-ului, să bareze asemenea mesaje de ingerinţă în politica lui internă. Care este problema unor posturi de televiziune dacă statul îşi asumă acest drept constituţional?", a întrebat membrul CCA, Dragoș Vicol.
"Orice post de televiziune trebuie să informeze obiectiv, echidistant, nu trebuie să manipuleze, trebuie să difuzeze informaţii din mai multe surse, ceea ce nu se respectă în unele produse informativ-analitice care vin din extern", a spus președintele CCA, Dinu Ciocan.
Proiectul de modificare a Codului Audiovizualului mai prevede ca radiodifuzorii autohtoni să aibă cel puţin 30 la sută producţie autohtonă, iar spaţiul de prime time să fie majorat cu două ore.
Şi asta pentru că unii radiodifuzori profită de pe urma interpretării actualei legislaţii.
"Un mediu sănătos de business în media are o ecuație foarte simplă de derulare. Ea înseamnă investiții, produs, competiție pe piață și până la urmă reclamă", a spus editorul şef General Media Group, Cristian Tabără.
"Sunt televiziuni întradevăr de 15-16 ani pe piață. Un pic de bun simț, două jurnale pe zi, un talk-șow pe săptămână și un intreviu pe săptâmână?", a spus directorul Realitatea TV, Dumitru Țîra.
Totuşi, unii radiodifuzori nu sunt de acord cu noile prevederi şi se ascund după grija pentru public.
"Este vorba despre prime time și, din cauza acestei legi, pentru a îndeplini cota de 30 de procente, eu trebuie să exclud serialele. Scoatem serialele şi includem produs autohton care nu va fi urmărit de telespectatori", susține reprezentantul NTV Moldova, Alexandr Curchin.
"Nu poți veni pe piață cu pretenția de a exista pe piață fără să investești nimic, fără să produci aproape nimic dar să dorești să câștigi foarte mult. E inacceptabil să auzim când existăm pe piață că concurenții noștri doresc să existe fără sa facă nimic dar să câștige foarte mult, a spus editorul şef General Media Group, Cristian Tabără.
Dezbaterea nu s-a încheiat fără replici mai aprinse.
"Este evident că opt ore în prime time sau şase sunt ireal de acoperit din punct de vedere financiar. De ce să aprobăm o lege care nu va putea fi respectată? Poate vreţi să închideți câteva posturi TV care sunt independente?", susține directorul RTR Moldova, Evghenii Sergheev.
"RTR Moldova se închide? Eu sunt convins că nu o să se închidă niciun post. Înţeleg că este o afacere profitabilă să retransmiți un post TV au audienţă bună. Nu investești nimic și îți cumperi câte un Porche Cayenne în fiecare an", a menționat deputatul neafiliat Corneliu Mihalache.
Documentul prevede şi un nou mecanism de aplicare a sancţiunilor.
"Propunem revizuirea reglementărilor ce ţin de instituirea unui sistem echitabil de sancţionare în conformitate cu gravitatea abaterii. Evident, toate sanţiunile vor fi graduale", a spus deputatul democrat Sergiu Sîrbu.
"CCA are nevoie de aceste sancţiuni mari, ca să facă regulă în domeniul economic, pentru că noi astăzi avem, la capitolul publicitate, foarte mari încălcări. Şi unui radiodifuzor îi este mult mai simplu să plătească cinci mii de lei chiar şi săptămânal şi să câştige sute de mii de euro",a menționat deputatul neafiliat Corneliu Mihalache.
Autorii documentului au anunţat că vor mai organiza câteva runde de dezbateri, până la votarea proiectului în lectură finală.
Social