Dodon a găsit "soluţia" pentru rezolvarea problemei microbuzelor
Foto: Publika.md
Liderul PSRM, Igor Dodon, nu renunţă la ideea demiterii primarului municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. Acesta spune că "demisia lui Chirtoacă şi alegerea unui nou primar, cu o noua componenţă a CMC" este soluţia pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă capitala.
"Situaţia în Chişinău se va agrava în continuare. Primarul şarlatan nu are abilităţile necesare pentru a face faţă problemelor pe care el însuși le-a creat. Microbuzele, deficitul bugetar, lipsa consensului în Consiliul Municipal, datoriile în creştere ale sectorului energetic - sunt doar câteva din problemele grave. Soluţia - dizolvarea Consiliului Municipal, demisia lui Chirtoaca şi alegerea unui nou primar cu o noua componenţă a CMC", menţionează socialistul.
Publika.md menţionează că ieri şi astăzi şoferii a circa 20 de rute de microbuze din municipiul Chişinău nu au ieşit pe linie. Troleibuzele şi taxi-urile nu fac faţă fluxului de pasageri, iar oamenii aşteptă revoltaţi în staţii ore întregi.
- Numărul troleibuzelor a fost suplimentat. Primăria, gata de grevă şi pentru ziua de mâine
- Consilier din CMC: Să spunem la revedere microbuzelor! Trebuie să trecem la transport municipal, aşa cum este în UE
- Călătorii, nemulţumiţi de greva şoferilor de microbuze: Nu sunt de acord să plătească mai scump