Doi ani de la atentatul terorist asupra naționalei Togo
 
 Deşi au trecut doi ani, selecţionata Togo nu-şi poate reveni după atentatul terorist din 2010 care a şocat toată lumea. Echipa actuală este în formare şi nu reuşeşte să obţină rezultate notabile, cum o făcea altă dată. Iar cei care în 2010 erau consideraţi victime şi eroi au fost uitaţi de autorităţi.
Au trecut doi ani de la tragicul incident, când jucătorii naţionalei  togoleze de fotbal au fost victimele unui atentat terorist, înaintea  Cupei Africii 2010 din Angola. Doi oficiali ai echipei şi şoferul  autobuzului în care se afla delegaţia au murit, iar alte opt persoane au  fost rănite.
 
 Acum, fotbalul din Togo trece prin timpuri grele. Echipa naţională nu a  mai reuşit să-şi revină, iar stadioanele nu mai sunt atât de pline cum  au fost odată. Mai mult, cei care au fost acum doi ani eroi şi victime,  acum sunt uitaţi de toată lumea.
 
 "Imediat după tragedie, toată atenţia a fost îndreptată asupra noastră.  Dar totul s-a terminat brusc. Autorităţile au fost lângă noi doar câteva  zile după tragedie. Apoi nimeni nu s-a mai interesat de noi, a menţionat ex-antrenorul de portari Nibombe Wake.
 
 După accident, o serie de fotbalişti au declarat că renunţă definitiv la  naţională, printre care şi starul Emmanuel Adebayor, pe atunci jucător  la Arsenal Londra. Deşi mulţi s-au răzgândit între timp, echipa are  puţini jucători din acea generaţie şi se află în reconstrucţie. Togo nu a  reuşit să se califice la Cupa Africii din acest an. Fanii togolezi  speră totuşi ca echipa lor să revină în elita fotbalului african şi  chiar au compus un imn pentru ediţia din acest an a turneului.
 
			