Preşedintele american, Donald Trump, a plecat, alături de soţia sa, într-un turneu-maraton în Asia. Şeful de la Casa Albă a preferat pentru început să facă o oprire şi pe insula Hawaii.
Soţii Trump au participat la o întâlnire cu comandamentul forţelor militare din Pacific.
Ulterior, liderul de la Washington şi soţia lui au vizitat memorialul de la Pearl Harbor. Ei au depus o coroană de flori în fața zidului pe care sunt trecute numele celor peste 2000 de oameni care au murit în decembrie 1941, în urma atacului japonez.Donald Trump va ajunge în Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine. Acesta este cel mai lung turneu în Asia efectuat de către un preşedinte american în ultimii 25 de ani. Călătoria vine într-o perioadă de tensiuni accentuate în privinţa programului nuclear nord-coreean.