Echipa națională de fotbal a Gabonului a rămas fără vedeta Pierre-Emerick Aubameyang. Acesta și-a anunțat retragerea de la selecționată. 
 Într-o scrisoare adresată federației de profil din țara de origine, celebrul atacant i-a mulţumit poporului gabonez şi tuturor celor care l-au ajutat în momentele bune dar şi în cele rele. 
 Aubameyang a evoluat pentru "Pantere" din 2009. El a debutat la echipa națională la 19 ani. În total, a jucat 72 de meciuri și a înscris 30 de goluri pentru Gabon, fiind golgheterul all-time al selecționatei. În 2015, Aubameyang a fost desemnat cel mai bun fotbalist african. 
 La nivel de club, atacantul a jucat la formații precum Lille, Saint-Etienne, Borussia Dortmund și Arsenal Londra, iar acum evoluează la FC Barcelona.