Echipele din NBA au început pregătirile pentru noul sezon
 
 Baschetbaliştii din NBA ard de nerăbdare să înceapă noul sezon! Echipele din Liga profesionistă nord-americană de baschet au efectuat primele antrenamente, iar starurile echipelor au declarat că vor să arate cât mai curând pe teren ce ştiu ei mai bine. Noul sezon din NBA va începe pe 25 decembrie.
"Toată lumea este încântată de startul noului sezon al NBA. Suntem  foarte bucuroşi să revenim pe teren şi să facem ce ştim noi mai bine", a spus jucătorul Kobe Bryant. 
 
 "Au fost două luni şi jumătate de blocaj, dar acum suntem încântaţi că  totul a revenit la normal. Suntem foarte fericiţi că o să revenim din  nou pe teren şi o să fim alături toţi colegii. Suntem gata de luptă", a menţionat jucătorul Lebron James. 
 
 Din cauza întârzierii începerii sezonului, fiecare echipă va trebui să  dispute 66 de partide în intervalul 25 decembrie - 26 aprilie 2012, ceea  ce înseamnă o medie de un meci la două zile.
 
			