"Este ilegal și inuman". Ministerul Mediului condamnă FAPTA MONSTRUOASĂ comisă de 11 vânători
foto: grupadevanatoarerazboienineamt.wordpress.com
Animale pe cale de dispariție, incluse în Cartea Roșie, au fost găsite în portbagajul unei maşini de model Volkswagen Transporter. Cazul a avut loc lângă satul Chișcăreni din raionul Sângerei.
În timpul unui control inopinat în localitate, au fost depistați 11 membri ai Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor, care făceau braconaj.
Astfel, au fost întocmite 2 acte de control şi 9 procese verbale pentru încălcarea legislaţiei în vigoare, cu privire la folosirea şi protecţia fondului cinegetic. Totodată, în conformitate cu art. 128, al. (2) din Codul Contravenţional, au fost ridicate şi transmise la păstrare Inspectoratului de Poliţie Sângerei 11 arme de vânătoare.
În urma examinării cazului, la marginea pădurii a fost depistat, în portbagajul unei maşini de model Volkswagen Transporter, un căprior (mascul) şi o căprioară (femelă) împuşcate.
Mamiferul este pe cale de dispariţie, căpriorii şi căprioarele fiind incluse în Cartea Roşie şi se regăsesc extrem de rar în nordul republicii, iar uciderea acelor puţine exemplare care au mai rămas este deopotrivă ilegală şi inumană, notează Ministerul Mediului.
"Constatăm cu stupoare că vânătorii din Republica Moldova au concrescut cu braconierii, comițând acte abominabile...", a comentat ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, într-o postare pe Facebook.
Instituția îşi exprimă regretul că printre membrii Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor se regăsesc asemenea indivizi lipsiţi de scrupule şi îşi reafirmă angajamentul de a combate fenomenul braconajului, atât prin înăsprirea sancţiunilor, cât şi prin sporirea raziilor.