Europenii renunţă la cafea! Un espresso mai ieftin în loc de cappuccino şi de două ori pe zi în loc de patru
Foto: parisnajd.com
Situaţia economică descendentă din ţările europene afectează cererea pentru produsele de consum zilnic. Datorită creşterii ratei de şomaj şi scăderii salariilor, europenii renunţă la luxul vieţii sociale, transmite The Wall Street Journal.
În consecinţă, terasele au mai puţini clienţi şi cererea la cafea scade dramatic. Deşi europenii rămân în fruntea clasamentului după cantitatea de cafea băută pe cap de locuitor, ei optează pentru variante mai puţin costisitoare. Astfel cererea pentru cafea arabica a scăzut cu 30%, iar cea pentru cafea robusta, varianta mai ieftină, a crescut cu 18%. Ultima dată s-a înregistrat acest decalaj în iunie 2009, în timpul crizei economice.
Robusta, varianta mai ieftină şi mai uşor de cultivat a cafelei arabica, este de obicei folosită în cafeaua instant, iar boabele de arabica în cafenele, datorită gustului mai rafinat.
Conform experţilor, este puţin probabil ca amatorii să revină la cafea arabica odată ce sunt satisfăcuţi cu aroma.
Nelson Sanchez, după ce a fost concediat de la o companie de construcţii, a avut extrem de mult noroc să găsească de lucru ca portar la o clădire de apartamente din Madrid. Bărbatul de 43 de ani este tată a trei copii a trebuit să renunţe la cafeaua zilnică şi acum şi-o permite de doar 2-3 ori pe săptămână. Odata ce salariul său a scăzut de la 1500 euro la 910 euro, Nelson a renunţat la vizitele la cafenele şi se gândeşte atent înainte să cheltuie orice euro.
Evident, sunt şi oameni care nu sunt dispuşi să renunţe la dependeţa lor de cafea. Angel Lopez Castillo, un agent de turism de 67 de ani, susţine că îsi permite să bea cafea, însă nu să cumpere o maşină nouă.
Ceaiul este o alternativă mai ieftină a cafelei, însă Joe Simrany, preşedintele Asociaţiei Ceaiului din SUA, nu crede că ceaiul ca deveni un jucător important pe piaţa europeană. În afară de Marea Britanie şi Irlanda, europenii nu sunt mari amatori de ceai.
Importul de cafea în Spania a scăzut cu 6.6%, iar în Italia cu 2.9%. Ţările mai stabile economic, ca Germania sau Franţa au înregistrat o uşoară creştere de 0.4% şi respectiv 1.3%. Conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Cafelei, Europa importă în fiecare an mai mult de jumătate din producţia mondială de cafea.
Luigi Cinquini, proprietarul unei cafenele din centrul oraşului Milano susţine că clienţii lor au redus porţia de cafea de la patru la două pe zi. Majoritatea îşi comandă un espresso în loc de un cappuccino sau un alt tip de cafea mai scump.
El Escudo, o cafenea modesta din centrul Madridului, riscă să se închidă deoarece afacerile au scazut la jumatate in ultimul an, potrivit proprietarului Juanma Dominguez.