Exclus, dar nu prea! Ucraina continuă să tipărească manuale de „limbă moldovenească”, deși anunțase că renunță la sintagmă

Autorităţile de la Kiev pregătesc, pentru elevii români de clasa a cincea, un manual de „Limba moldovenească” şi unul de „Literatura moldovenească şi universală”, transmite Digi24. Asta chiar dacă recent, la nivel oficial, Ucraina a anunţat că renunţă la sintagma „limba moldovenească”.

Copii după copertele a două manuale de limba şi literatura „moldovenească”, datate 2023, au fost publicate miercuri de ziarul Libertatea, după ce jurnaliştii au primit astfel de documente. Copiile manualelor au ajuns la un reprezentant al românilor din Ucraina, din zona Odesa, dintr-o eroare a editurii, care a vrut să le trimită soţului autoarei manualului.

„Cu părere de rău, în afară de cele două declaraţii oficiale de la Bucureşti şi Kiev, nu s-a mai întâmplat nimic. Respectiv, nu a apărut niciun act oficial al Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din Ucraina, al guvernului sau parlamentului ucrainean”, a transmis, pentru Libertatea, Anatol Popescu, bărbatul care a intrat în posesia copertelor manualelor.

Acesta a cerut editurii să oprească procesul de tipărire a manualelor, având în vedere cele mai recente discuţii dintre înalţi oficiali români şi ucraineni pe subiectul limbii oficiale a minorităţii românilor din Ucraina.

Anterior, discuţii pe acest subiect avuseseră şi preşedinţii României şi Ucrainei, Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski, în timpul vizitei lui Zelenski la Bucureşti.

Lasă un comentariu