EXPLOZIE la o fabrică de ţigări din Orhei: Un bărbat a murit, iar doi au fost răniţi
Embed:
Un bărbat a murit, iar doi au fost răniţi, în urma unei explozii produse la o fabrică de ţigări din oraşul Orhei. Potrivit poliţiei, cazul a avut loc luni dimineaţă.
Cei trei angajaţi ai întreprinderii intenționau să testeze o cisternă cu aer comprimat. Din cauza unei defecţiuni, instalaţia a explodat.
Ca urmare, un bărbat de 43 de ani a murit pe loc, iar ceilalţi doi s-au ales cu arsuri.
Inspecţia Muncii din Orhei a deschis o anchetă și verifică dacă au fost respectate normele de securitate.