Exporturile din Moldova au crescut cu 20%, în luna octombrie, faţă de luna septembrie
 southlandnz.com
                  southlandnz.com
                          Exporturile de mărfuri din Moldova au sporit cu aproape 20 la sută în luna octombrie, faţă de luna septembrie. Valoarea mărfurilor livrate de companiile din Moldova peste hotare în octombrie a ajuns la 180 de milioane de dolari. În acelaşi timp, importurile au crescut faţă de luna septembrie cu doar opt la sută şi au depăşit valoarea de 370 de milioane de dolari.
După un an de criză, Moldova a obţinut o creştere accelerată a exporturilor, în timp ce importurile au sporit mai puţin.
În primele 10 luni ale acestui an, Moldova a livrat mărfuri în valoare totală de aproape 1,2 miliarde de dolari sau cu peste 16,7 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. Aproape jumătate din exporturi au ajuns pe piaţa Uniunii Europene, iar 39 la sută - în ţările CSI.
În aceeaşi perioadă, Moldova a importat produse în valoare de peste 3 miliarde de dolari, în creştere cu 16,3 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aproape 45 la sută din importuri provin din Uniunea Europeană, în timp ce alte 32 la sută - din ţările CSI.
Printre principalii parteneri comerciali ai Moldovei sunt Rusia, România, Italia, Ucraina şi China. Acestora le revin peste 50 la sută din exporturile din Moldova. Diferenţa dintre importuri şi exporturi a depăşit 1,8 miliarde de dolari, în creştere cu 16 procente faţă de anul trecut.
 
			