FC Barcelona a ratat șansa de a deveni lider în campionatul Spaniei de fotbal. Discipolii lui Ronald Koeman au pierdut meciul de pe teren propriu cu Granada, scor 1-2. Totul a început bine pentru catalani. Lionel Messi a marcat în minutul 23 după un „un-doi” spectaculos cu Antoine Griezmann.
Oaspeții au surprins în repriza secundă. Cu două șuturi pe cadrul porții au înscris două goluri. Mai întâi, Darwin Machis a egalat în minutul 63, iar apoi Jorge Molina a dat lovitura în minutul 79.
După 33 de etape, Barça este pe locul trei în clasament, cu 71 de puncte, la egalitate cu Real Madrid, dar „galacticii” au avantajul rezultatelor meciurilor directe. Liderul Atletico Madrid are 73 de puncte.