Fernando Torres a fost achiziţionat cu 50 de milioane de lire sterline de Chelsea
 Criza economică a cuprins întreaga lume, dar nu şi campionatul englez de  fotbal. Suma cheltuită de cluburile din Premier League a atins, în acest  an, un nivel record pentru perioada de transferuri din iarnă. Marile  tranzacţii din luna ianuarie au scos din visteria cluburilor 218  milioane de lire sterline, suma ce este de şapte ori mai mare faţă de  cea din aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
Chelsea Londra, echipa lui Ambramovici a scos din  visteria clubului nu mai puţin de 68 de milioane de lire sterline.  Dintre acestea, 50 de milioane a costat doar ultima achiziţie,  spaniolul Fernando Torres. 
 
 Pe doi este, Liverpool, cu 58 milioane lire sterline, urmată  de Aston Villa şi Manchester City, cu 30 şi, respectiv 27 de milioane.  Liderul campionatului englez, Manchester United nu a făcut, în această  lună, mari schimbări în lot, aceasta cheltuind doar 3 milioane şi  jumătate de lire sterline. 
 
 Urmărind evoluţia cheltuielilor pe transferuri în Premier  League, în perioada 2003 - 2011, observăm că suma cheltuită în acest an  reprezintă un adevărat record, ea ajungând la 218 milioane de lire  sterline.