FMR a acceptat propunerea de a găzdui finala Campionatului European de Rugby pentru juniori
 
 "Vrem să fim gazda finalei Campionatului European, dar nu avem stadion!" - afirmă oficialii Federaţiei de Rugby din Moldova, care au acceptat propunerea forului european de profil de a organiza finala turneului pentru juniori în Moldova. Problema principală însă ţine de locaţie, întrucât stadionul Dinamo, se va afla în reconstrucţie în acea perioadă.
Federaţia Moldovenească de Rugby a acceptat propunerea forului european de a găzdui finala Campionatului European pentru juniori. Le rămâne, însă, să rezolve problema principală - locaţia!
Stadionul Dinamo, care  putea fi o soluţie, se va afla în reconstrucţie în perioada lunii  noiembrie, când urmează să înceapă europenele, aşa că oficialii  federaţiei de profil caută alternative. "O altă locaţie unde putem organiza este Anenii Noi, încă una ar fi  la Orhei, sau chiar putem organiza această competiţie la Bălţi", susţine Veaceslav Bulai, vicepreşedintele FM de Rugby.
 
 Bulai, a declarat pentru  Publika TV că găzduirea unui astfel de turneu va fi foarte binevenit  pentru dezvoltarea rugby-ului moldovenesc. "Este un lucru foarte mare pentru popularizarea rugby-ului în Moldova.  Noi ţinem cont de acest lucru fiindcă este una dintre cele mai  prioritare sarcini ale Federaţiei", declară vicepreşedinte FM de Rugby.
 
 Oferta din partea Federaţiei Europene de a găzdui finala Campionatului  European de rugby pentru juniori  a venit imediat după ce selecţionata  noastră a câştigat turneul prelimininar a zonei central-europene din  Luxembourg. Decizia finală a forului european va fi luată pe nouă  septembrie.
- USEFS a devenit campioana Moldovei la rugby pe plajă
- Federaţia Europeană de rugby a propus forului din Moldova să găzduiască finala Europenelor U-20
- Atmosferă incendiară la ceremonia de deschidere Campionatului Mondial de Rugby din Noua Zeelandă
- Naţionalele Spaniei şi Macedoniei s-au calificat în semifinale la Eurobaschet
 
			