Focuri de armă cu participarea poliţiştilor
 
 Peste 200 de angajaţi ai Ministerului de Interne şi-au demonstrat, astăzi, 18 martie, măiestria, la o competiţie de tragere la ţintă. Cei mai buni ţintaşi s-au ales cu diplome şi premii băneşti de la 300 la 500 de lei.
Fiecare paticipant trebuia să tragă de 10 ori, în 25 de secunde, într-o  machetă care se afla la 25 de metri distanţa. Poliţiştii spun că s-au  pregătit intens pentru această competiţie şi speră să ia premiul mare -  cupa şi 500 de lei.   
 
"Rezultatul nu este chiar bun. Prima tragere a fost  reuşită, dar cea de-a doua - mai slabă. Asta pentru că nu mai sunt  tânăr", a spus unul dintre participanţi.
 
 "Fiecare care vine se aşteaptă la un premiu sau la o diplomă sau  macar la un rezultat cât de cât de cât satisfăcător", susţine un alt participant la concurs.
 
 "Scopul nostru este de a valorifica şi a verifica încă odată  potenţialul colaboratorilor de poliţie în aspectul mânuirii armei de foc", a precizat viceminitrul MAI, Dumitru Ursachi. 
 
 Competiţiile de tragere la ţintă, organizate de către Ministerul de  Interne se desfăşoară anual, începând din 1992. La această ediţie,  câştigator a devenit Brigada de Poliţie cu destinaţie specială  "Fulger".
 
			