Fondatorul Wikileaks rămâne după gratii
 Julian Assange rămâne după gratii. Autorităţile suedeze au contestat,  marţi, eliberarea condiţionată a fondatorului Wikileaks, dispusă de  justiţia britanică. 
Reprezentantul autorităţilor suedeze a comunicat, în faţa unui tribunal  din Londra, decizia guvernului său de a face apel împotriva eliberării  pe cauţiune a lui Assange, în urma unei decizii adoptate cu două ore mai  devreme de acelaşi tribunal. Justiţia britanică urmează să ia o decizie  în termen de 48 de ore. 
Unul dintre avocaţii lui Assange declarase,  iniţial, că Suedia a decis să nu facă apel contra hotărârii de eliberare  condiţionată a fondatorului WikiLeaks şi vorbea despre o cauţiune în  valoare de peste 283.000 de euro. El a revenit, însă, imediat asupra  declaraţiei, precizând că Assange urma să fie prezentat la ora 19.15,  ora Moldovei, în faţa tribunalului, pentru citirea oficială a deciziei  autorităţilor suedeze privind hotărârea de eliberare condiţionată.  
Decizia autorităţilor suedeze a stârnit valuri de proteste în rândul  susţinătorilor lui Assange din Sydney. Sute de oameni au ieşit în faţa  Ambasadei americane din oraşul australian pentru a-l susţine pe  fondatorul Wikileaks. Assange a fost arestat pe 7 decembrie, la Londra,  în baza unui mandat internaţional emis de Suedia, fiind suspectat de  viol.