Fost campion mondial violat de antrenorul şi tatăl său vitreg AFLĂ DETALII
 
 Tragedia unui campion mondial. Dezvăluirea acestuia şochează întreaga lume! Atletul Patrik Sjoberg, fost campion mondial la săritura în înălţime a dezvăluit, într-o carte scrisă de el, că a fost abuzat sexual de către antrenorul şi tatăl său vitreg, Viljo Nousiainen.
Campion mondial în 1987 şi vicecampion olimpic în 1984 şi în 1992 la  săritura în înălţime,   atletul Patrik Sjoberg a afirmat, într-un  interviu acordat presei suedeze, că a fost violat o perioada lungă de  către antrenorul şi tatăl său vitreg Viljo Nousiainen, decedat în 1999.
 
 "Aş fi vrut să am mai mult curaj pentru a spune asta atunci când Viljo  trăia. Cred că a început o relaţie cu mama mea doar pentru a ajunge la  mine. M-am trezit de mai multe ori noaptea fără nimic pe mine. Îmi aduc  aminte că-mi făcea poze", a explicat Sjoberg cu ocazia lansării cărţii  sale, întitulată "Ceea ce nu aţi văzut".
 
 În cartea sa, Sjoberg povesteşte despre abuzurile care au început când  avea doar 11 ani. Nousiainen folosea ca pretext "experimente  ştiinţifice", măsurându-i muşchii, dezbrăcându-l şi masându-l. Totul a  încetat când la vârsta de 15 ani, băiatul şi-a ameninţat tatăl vitreg că  va merge la poliţie. Atunci Nousiainen şi-a îndreptat atenţia către  băieţi mai tineri.
 
 "Câteodată mă simţeam ca un complice la crimă, deoarece am realizat mai  târziu că el a continuat cu alţii după ce a terminat cu mine. Acum pare  că am fost egoist, dar atunci m-am simţit incredibil de bine, pentru că  nu se mai atingea de mine", a spus fostul campion mondial.
 
			