Fotbalistul Miguel Monteiru riscă 5 ani de închisoare AFLĂ PENTRU CE
 Miguel Monteiru, fundaşul lateral-dreapta al naţionalei Portugaliei şi al clubului de fotbal Valencia, riscă 5 ani de închisoare pentru că, acum mai bine de un an, a tras câteva focuri din pistol în timpul unui incident la o discotecă dintr-o suburbie a Lisabonei.
Fotbalistul a fost protagonistul unui incident produs la o discotecă din  Seixal, o suburbie a Lisabonei. Cazul a avut loc în luna decembrie  2009, când Miguel şi alţi 10 prieteni nu au fost lăsaţi să intre în  discoteca "Dreams", la ora matinală 4 şi 50 de minute.
 
 Fotbalistul a fost profund nemulţumit de atitudinea body-guarzilor şi,  după cum susţine acuzarea, a cerut un pistol de la unul dintre  însoţitorii săi şi a tras 3 focuri în direcţia stabilimentului nocturn,  gloanţele perforând una dintre limuzinele staţionate în preajmă.
 După incident, Miguel Monteiru a negat faptele, dar Jozé Ramuş,  procurorul Unităţii Speciale de Combatere a Crimelor din cadrul Poliţiei  Municipale, dispune de probele martorilor oculari, ce îl acuză pe  jucător.
 
 Trei persoane susţin că au văzut când fotbalistul a deschis focul, iar  praful de puşcă recoltat de pe mâinile acestuia de către poliţişti la  scurt timp după incident sunt dovezi ce vor cântări greu în pronunţarea  sentinţei. Miguel Monteiru este acuzat pentru deţinerea unei arme  intezise, un revólver de calibrul 32.