Franţa a adoptat o moţiune pentru recunoaşterea statului Palestina
Embed:
Deputații francezi au adoptat o moțiune simbolică de recunoaștere a statului palestinian.
Autorităţile de la Paris susţin că deşi documentul nu va afecta poziția diplomatică a Franței, acesta demonstrează preocuparea europenilor față de procesul de pace din Orientul Mijlociu. În favoarea acestei rezoluţii au votat 338 de deputaţi, iar împotrivă 151. Ambasada Israelului la Paris a reacţionat prompt după această decizie.
Diplomaţii israelieni susţin că acest vot va îndepărta perspectivele unui acord de pace dintre cele două regiuni. Iniţiativa Parisului vine după ce la sfârşitul lunii octombrie Suedia a devinit prima ţară europeană care a recunoscut statul Palestina.